Arhivă pentru mai, 2014

Concert Caritabil Hyperflash: Sketch, Space Needle şi Harlequin_Jack in Yellow Club

Posted in evenimente with tags , , , , , , on mai 23, 2014 by neamtu

Hyperflash.ro organizează, sâmbătă 31 mai, în The Yellow Club (Lucreţiu Pătrăşcanu, nr. 1), CONCERT CARITABIL în beneficiul ”Centrului Comunitar Generaţii”, patronat de Fundaţia Principesa Margareta a României. Fondurile strânse vor merge către 57 de copii proveniţi din familii defavorizate sau din case de copii.

Publicaţia îi prezintă pe membrii trupelor SKETCH,SPACE NEEDLE, Harlequin_Jack într-un concert extraordinar care va inspira generozitate şi bucurie.

Hyperflash.ro: ”Avem acum şansa să dăm o mână de aujutor, sprijinind 50 de copii defavorizaţi. Ne dorim să-i ajutăm să zâmbească de 1 iunie. Toţi cei care vor să ajute sunt aşteptaţi să ni se alăture”.

SKETCH este o trupă de rock alternativ, din Bucureşti – România. Aceasta s-a înfinţat în vara anului 2010, fiind formată din Danial Antohi (chitară şi voce), Mircea Steriu (chitară), Alexandru Sasu (bass) şi Radu Dorobanţu (tobe).
Primul concert a avut loc în noiembrie 2010 la concursul internaţional Global Battle of the Bands (GBOB), urmând apoi numeroase concerte alături de nume cunoscute ( Omul Cu Şobolani, The MOOoD, AB4, Robin and the Backstabbers etc).
În vara anului 2011 formaţia a cântat alături de The Subways la festivalul Stufstock – Vama Veche şi în Sibiu la festivalul Imagine. Influenţele trupei se trag din muzica celor de la Foo Fighters, Queens of the stoneage, The Vines, Biffy Clyro şi Black Rebel Motorcycle Club.

SPACE NEEDLE este o trupă de grunge din Bucureşti, România.

Povestea trupei poate fi considerată una clasică, prin simplitatea ei. Totul a pornit de la Alex Purje, cu o chitară acustică, o voce şi multe poveşti ce aşteptau să fie cântate. Space Needle a prins contur în momentul în care au apărut în peisaj Nicolae Aramă (chitară), Călina Curticăpean (bas) şi Ati de Chile (tobe), care împărtăşeau aceeaşi pasiune pentru muzică, în special pentru grunge.

Scopul principal al trupei Space Needle este de a face cunoscut tuturor că scena grunge este încă activă la nivel mondial, continuând moştenirea lăsată de pionierii genului, cum ar fi: Alice in Chains, Pearl Jam, Nirvana, Soundgarden sau Stone Temple Pilots, aducând, totuşi, o notă personală sound-ului inconfundabil al anilor ’90.

Deşi membrii trupei sunt activi pe scena muzicală de mulţi ani, Space Needle este încă la început de drum.
Primul clip semnat Space Needle, pentru piesa „What do you mean”, a fost lansat în iarna anului 2013. Al doilea videoclip oficial al trupei, pentru piesa ”White cow” a fost lansat abia acum câteva zile. Piesa „White cow” apare pe coloana sonoră a producţiei americane „Fright Night 2: New Blood”, o comedie cu vampiri, în regia lui Eduardo Rodriguez. Videoclipul urmăreşte povestea personajului principal, profesoara Gerry Dandridge, întruchiparea în prezent a Contesei Elisabeta Báthory, jucată de actriţa Jamie Murray.

Primul album Space Needle este în lucru şi urmează să fie lansat în toamna lui 2014.

Harlequin_Jack este o trupă de weird-Alternative-Rock-experimental, formată din:

Narcis Axinte, adică Jack (voce, chitară, versuri şi aranjamente), Alex Doppelgänger (clape şi synth-uri(, Claudiu Ţîrcovnicu (tobe) şi Lazăr Enescu (bass).

Au cântat cu trupe precum Blazzaj, OCS, The MOOod, The Amsterdams, The Pixels, Tolouse Lautrec şi cam tot ce înseamnă zona Indie-Alternative din România. Au participat la festivaluri: B’Estfest, Motorock, Watumi Braşov, Rock Out Loud etc. Acum au reînceput cântările şi sunt în procesul de înregistrare a primului EP.

Până acum au lansat un clip la piesa „Investigate” şi se pregătesc de lansarea unui nou clip.

Image