Arhivă pentru Octombrie, 2016

Grupul Civic Iancului

Posted in neamtu with tags , , on Octombrie 19, 2016 by neamtu

Grupul Civic Iancului este o inițiativă a unor locuitori din zona șoselei Iancului din București, care vor să aibă o viață mai bună în cartier și știu că împreună pot reuși mult mai multe decât fiecare în parte. 

GCI este deschis pentru toți locuitorii cartierului, care împărtășesc viziunea unui spațiu public mai curat, mai verde, mai eficient amenajat, mai prietenos cu mediul, cu oameni mai buni și cu niște autorități care țin cont de necesitățile locuitorilor pe care îi reprezintă.
Ne propunem următoarele:
• Să mobilizăm resursele comunitare și să determinăm autoritățile să ne consulte privind efectuarea lucrărilor de construcție, a amenajărilor și a noilor proiecte din cartier;
• Să monitorizăm modul în care autoritățile publice locale își îndeplinesc obligațiile și gestionează resursele publice;
• Să generăm idei și inițiative cu implicarea tuturor actorilor relevanți, pentru a ne apropia de viziunea noastră.
Toți doritorii de a se implica sunt invitați să urmărească această pagină și să ne scrie.

Pentru inceput s-au lansat doua petitii „sprijinul pentru aprobarea proiectului și implementarea Planului Urbanistic de Detaliu, care cuprinde construcția unei parcări subterane cu 168 de locuri pentru rezidenți, cu un teren sau sală de sport la suprafață, pe str. Slt. Gheorghe Stănescu din Sector 2, București.”  petitia o gasiti aici 

A doua petitie o gasiti aici.

gci

Asociația Colectiv GTG 3010 organizează în perioada, 28 – 30 octombrie, #3010 Festival, eveniment caritabil în beneficiul victimelor din Colectiv.

Posted in evenimente with tags , , on Octombrie 5, 2016 by neamtu

 

colectivProgram eveniment:

Detalii aici

28.10.2016
19:00 – open doors

20:00 – 20:25 – 7 SEMNE
20:45 – 21:15 – FLORIN CHILIAN
21:35 – 22:10 – COMPACT
22:30 – 23:00 – TALISMAN
23:20 – 23:50 – COSTI CAMARASAN BAND
24:10 – NEXUS

29.10.2016
19:00 – open doors

19:45 – 20:10 – HATEMODE
20:30 – 20:55 – BULLETPROOF
21:15 – 21:40 – W3 4R3 NUM83R5
22:00 – 22:25 – METROCK
22:45 – 23:20 – TRUDA
23:40 – KEMPES

30.10.2016
16:30 – open doors

17:15 – 17:40 – FALLEN
18:00 – 18:25 – GRAY MATTERS
18:45 – 19:15 – ANTON
19:35 – 19:50 – COMA
20:10 – 20:40 – KRYPTON UNPLUGGED
21:00 – 21:30 – AWAKE
21:50 – 22:20 – ALTAR
22:40 – TROOPER

%d blogeri au apreciat asta: