Archive for the politica Category

PE: Petiţiile jurnaliştilor români împotriva Strategiei Naţionale de Apărare au fost declarate admisibile

Posted in politica with tags , , , , , , on Octombrie 28, 2010 by neamtu

Comisia de Petiţii a Parlamentului European a declarat admisibile petiţiile împotriva introducerii în Strategia Naţională de Apărare (SNAp) a presei ca vulnerabilitate a statului român. Petiţiile semnate de un grup important de jurnalişti români şi de Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), împreună cu membrul său afiliat, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, vor fi astfel aduse în dezbaterea Parlamentului European, informează un comunicat de presă difuzat joi.
‘Faptul că cele două petiţii au fost declarate admisibile nu reprezintă decât o formalitate. Acest lucru, însă, nu minimizează importanţa unei asemenea decizii. Aşa cum liderii a trei din cele mai importante Grupuri politice din Parlamentul European au atras atenţia asupra încălcărilor grave ale drepturilor presei în urmă cu două săptămâni, Comisia de Petiţii nu va putea ajunge la o altă decizie’, a declarat eurodeputatul Victor Boştinaru, membru al Comisiei de Petiţii a Parlamentului European.
Astfel, Comisia de Petiţii va solicita Comisiei Europene şi Guvernului României elaborarea unui punct de vedere oficial în legătură cu subiectul petiţiei, care va fi apoi prezentat la momentul dezbaterii în plen a petiţiilor.
De asemenea, eurodeputatul Victor Boştinaru a adresat la începutul acestei săptămâni, în cadrul dezbaterii din Comisia de Petiţii a Parlamentului European, o întrebare Comisarului pentru Justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding, privind tentativa fie de a limita, fie de a controla politic libertatea presei în unele ţări membre ale Uniunii în general şi România în particular. Victor Boştinaru a reamintit Comisarului faptul că în SNAp a României, presa este catalogată ca o vulnerabilitate a statului român.

In răspunsul său, comisarul Viviane Reding s-a arătat alarmată (‘nervous’) şi îngrijorată de o astfel de catalogare, emisă de guvernul unui stat membru al Uniunii: ‘Nu voi putea niciodată să enunţ o frază ca aceea pe care aţi citat-o. Presa este liberă într-o democraţie liberă… Atunci când exagerează şi se întâmplă acest lucru câteodată, avem în toate statele membre o lege a presei, care protejează individul, pentru că în mod normal este o chestiune ce ţine de drepturile individului împotriva puterii presei. Dar a spune că presa este o ameninţare la siguranţa naţională, atunci această afirmaţie trebuie probată şi cred că aceste dovezi vor fi foarte dificil de obţinut. Pentru mine, ca un Comisar pe media de zece ani, cred că presa liberă reprezintă şansa pentru Europa noastră. Sunt mulţi jurnalişti care se află în dificultate, pentru că situaţia economică a presei scrise este foarte dificilă în acest moment şi împing jurnaliştii spre situaţia în care nu mai sunt atât de liberi precum ar putea fi. Această întrebare mă îngrijorează şi sunt în contact permanent cu editorii care au rol important în această chestiune precum şi cu organizaţiile de presă’.

Stirea a fost preluata de pe Agerpres

 

 

 

Asemanari

Posted in politica with tags , , , on August 30, 2010 by neamtu

Reteta NKVD pentru sovietizarea postbelica a Europei de Est

In iunie 1947, NKVD-ul distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor proaspat intrate in sfera de influenta a Moscovei

„Acolo unde calca Armata Rosie se impune si sistemul social comunist”, ii scria Stalin lui Tito. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, jumatate de Europa era ocupata de trupele sovietice „eliberatoare”. Oficial, Moscova asigura ca va respecta suveranitatea si dreptul la autodeterminare al statelor intrate in zona sa de influenta. In realitate, soarta acestora era deja pecetluita. In doar cativa ani, regimurile democratice aveau sa fie inlocuite cu sisteme totalitare inspirate si controlate de Kremlin. Reteta acestei tranzitii a fost, peste tot, aceeasi. O mare parte a ei a fost teoretizata de insusi Lavrenti Beria, temutul sef al NKVD. O demonstreaza un set de directive secrete, elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947 si purtand indicativul „Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”. Documentul, descoperit in biroul lui Boleslaw Bierut, presedinte al Poloniei intre 1945 si 1952, a fost publicat pentru prima data in ziarul „Novi Dzienic”, in 1981. Instructiuni aproape identice au mai fost descoperite si in Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. Mai mult ca sigur ele au fost transmise si aplicate si in Romania, desi SRI nu a confirmat pana in prezent existenta unui astfel de document in arhivele Securitatii. Ne multumim, asadar, sa va prezentam traducerea textului polonez. Similitudinile cu ceea ce s-a intamplat in tara noastra sunt oricum evidente. Din nefericire, multe aspecte continua sa fie de actualitate si astazi. (V.R.)

Directivele lui Beria

1. Este interzisa primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactati de noi ca informatori. Intalnirea cu acesti oameni este organizata de serviciul special desemnat in acest scop, iar intalnirile pot avea loc doar in locuri publice. Informatiile sunt preluate de catre ambasada prin organele serviciilor speciale, in speta cu predarea lor ofiterului nostru cu cel mai mare grad in ambasada.

2. Se va umari ca intre soldatii nostri si populatia civila sa nu se produca legaturi de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiterii nostri sa viziteze autohtoni la locuintele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldati sa stabileasca relatii cu femei din randul bastinasilor. Nu se admite stabilirea de relatii intre soldatii nostri si populatia civila, respectiv soldatii autohtoni.

3. Se va accelera lichidarea cetatenilor care intretin legaturi neinitiate de catre noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadistii, cu Organizatia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasa si alte asociatii. In acest scop trebuie folosite elementele opozitiei militare.

4. La actiunile militare vor lua parte acei soldati care au stat pe teritoriul tarii noastre (se are in vedere Uniunea Sovietica n.n.) inainte de a intra in Armata Kosciuzsko (Armata poloneza ce lupta de partea Armatei Rosii pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totala.

5. Trebuie realizata in mod accelerat unificarea tuturor partidelor intr-un singur partid, avand grija ca toate rolurile-cheie sa revina acelor oameni care apartin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizatiilor de tineret trebuie facuta rapid. De la conducatori de organizatii locale in sus, in pozitii de conducere se vor repartiza oameni desemnati de serviciile noastre speciale.

7. Se organizeaza si se urmareste ca functionarii alesi ca deputati la congrese sa nu-si poata pastra mandatul pe intreaga perioada ce le sta in fata. Deputatii nu pot convoca in nici un caz sedinte intre intreprinderi. Daca nu exista alta solutie si o asemenea sedinta trebuie convocata, se vor indeparta acei oameni care au activitate in legatura cu proiectarea conceptiilor si avansarea revendicarilor. Initiativele particulare trebuie eliminate cu desavarsire. Pentru fiecare congres se vor pregati oameni noi si doar cei vizati de serviciile noastre secrete.

8. Se va acorda o atentie deosebita persoanelor cu capacitati organizatorice si cu sanse sigure de popularitate. Acesti oameni trebuie cooptati, iar in cazul in care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

9. Se va urmari ca functionarii de stat (exclusiv organele de securitate si din industria minelor) sa aiba retributii mici. Aceasta se refera indeosebi la sfera sanatatii, justitiei, culturii, respectiv la cei care detin functii de conducere (documentul gasit in Cehoslovacia adauga: mai putin cadrele de conducere alese pe baza lealitatii fata de regimul socialist).

10. In toate organele de guvernamant, respectiv in majoritatea uzinelor, trebuie sa avem oameni care conlucreaza cu serviciile noastre speciale, fara stirea organelor administrative locale.

11. Se va urmari cu strictete ca presa autohtona sa nu transmita date privind calitatea si sortimentul marfurilor ce ni se transporta. Nu este voie ca aceasta activitate sa se numeasca comert. Trebuie neaparat mentionat faptul ca e vorba de schimburi de marfuri.

12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice in sensul ca acestea sa nu acorde acte doveditoare a proprietatii asupra pamantului; actele vor arata doar calitatea de lot dat in folosinta, dar niciodata pe aceea de proprietate a detinatorului.

13. Politica fata de mica gospodarie taraneasca urmeaza acest curs pentru a face gospodaria particulara nerentabila. Dupa aceea, trebuie inceputa colectivizarea. In cazul in care ar interveni o rezistenta mai mare din partea taranilor, trebuie redusa impartirea mijloacelor de productie repartizate lor, concomitent cu cresterea obligatiilor de predare a cotelor. Daca nici asa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura sa nu poata asigura aprovizionarea cu alimente a tarii, astfel ca necesarul sa trebuiasca acoperit prin import.

14. Trebuie facut totul ca hotararile si ordinele – fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – sa fie nepunctuale.

15. Trebuie facut totul ca anumite cazuri sa fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii si institutii, insa nici una dintre ele sa nu aiba drept de decizie inainte de a se consulta cu celelalte (fac exceptie cazurile ce vizeaza industria minelor).

16. Sindicatele din uzina nu pot exercita nici o influenta asupra activitatii din uzina. Ele pot lucra doar la punerea in practici a hotararilor si atat.

17. Sindicatele nu au dreptul de a se impotrivi conducerii in nici o problema. Sindicatele trebuie sa fie ocupate cu alte probleme minore, ca de exemplu: organizarea odihnei in concedii, discutarea cererilor de pensii si imprumuturi, programe culturale si distractive, organizarea de excursii, repartizarea marfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere si decizii ale conducerii politice.

18. Trebuie organizat ca numai acei conducatori sa fie avansati, care executa impecabil problemele cu care au fost insarcinati si care nu le analizeaza depasind cadrul activitatii lor.

19. In legatura cu activitatea bastinasilor care sunt purtatori ai unor functii de partid, de stat sau administrative, trebuie create asemenea conditii ca acestia sa fie compromisi in fata angajatilor, astfel incat sa devina imposibila intoarcerea lor in anturajul initial.

20. Cadrelor militare autohtone li se pot incredinta pozitii de raspundere in locuri unde deja sunt plasati oamenii serviciului special.

21. In cazul fiecarei actiuni armate si cu ocazia tragerilor, cantitatea munitiei va fi controlata permanent si cu seriozitate, indiferent de tipul de arma.

22. Trebuie tinut sub observatie fiecare institut de cercetare si laborator, consemnandu-se orice cercetare valoroasa.

23. Trebuie acordata o mare atentie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltata si sprijinita activitatea lor, dar fiecare inventie trebuie inregistrata cu consecventa la centru. Este permisa doar realizarea acelor investitii care au aplicabilitate in industria minelor sau cele care au indicatiile noastre speciale. Nu este permisa realizarea acelor inventii care ar asigura cresterea productiei de produse finite si, in paralel cu aceasta, scaderea productiei si a extragerii de materii prime, sau ar impiedica indeplinirea deciziilor. Daca o inventie a devenit cunoscuta, trebuie organizata vanzarea acesteia in strainatate pe valuta vest, pe motiv ca e prea costisitoare in tara. Documentele cuprinzand datele cu privire la valoarea si descrierea inventiei nu se publica. Toate datele si documentele privitoare la valoarea si descrierea amanuntita a inventiei vor intra in posesia noastra.

24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbata (mai putin cele cuprinse in indrumarile din N.K.-552-46).

25. In uzine trebuie initiate diferite sedinte si conferinte profesionale, trebuie notate propunerile, observatiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.

26. Trebuie popularizate discutiile cu muncitorii care se ocupa de probleme actuale legate de productie, respectiv cele care critica trecutul si problemele locale. Nu se vor inlatura cauzele fenomenelor in discutie.

27. Luarile de pozitie ale conducerilor bastinase pot avea coloratura nationala sau istorica, dar acestea nu pot duce la unitatea nationala.

28. Trebuie acordata o mare atentie ca nu cumva in orase sa existe retele de apa nelegate la reteaua principala in cartierele in curs de reconstructie sau nou construite. Canalizarile vechi neracordate si fantanile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.

29. Reconstructia obiectivelor industriale si constructia celor noi se va face avand in vedere ca materialele reziduale sa fie dirijate in depozitele de apa ce ar putea folosi drept rezerve de apa potabila.

30. In orasele reconstruite sau nou construite nu se mai admit in locuinte spatii excedentare, care ar putea folosi la adapostirea pe o perioada mai lunga a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

31. Intreprinderile proprietate personala, micii meseriasi si micii industriasi sa primeasca doar astfel de materii prime si utilaje inferioare care sa impiedice productia de calitate. Pretul acestor marfuri sa fie mai mare decat pretul produselor similare ale intreprinderilor de stat.

32. Trebuie extinsa birocratia statului in cel mai inalt grad in toate domeniile. Este admisa critica activitatii organelor administrative, insa nu se admite nicidecum scaderea numerica a personalului si nici functionarea normala a aparatului birocratic.

33. Trebuie avut mare grija de toate proiectele de fabricatie in industria miniera, respectiv in intreprinderile indicate in mod special. A se impiedica aprovizionarea buna a pietei interne.

34. Trebuie acordata o atentie deosebita bisericilor. Activitatea cultural-educativa trebuie astfel dirijata ca sa rezulte o antipatie generala impotriva acestora. E necesar sa fie puse sub observatie tipografiile bisericesti, arhivele, continutul predicilor, cantecelor, al educatiei religioase, dar si cel al ceremoniilor de inmormantare.

35. Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie inlaturati profesorii de valoare care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiti de noi, avand un nivel de pregatire slab sau mediocru. Sa se analizeze diferentele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar la licee sa se opreasca predarea limbilor latina si greaca veche, a filozofiei generale, a logicii si geneticii. In manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut sa serveasca binele tarii. Se va insista pe lacomia si rautatea oricarui rege, pe efectul nefast al monarhiei si pe lupta poporului asuprit. In scolile de specialitate trebuie introdusa specialitatea ingusta.

36. Trebuie sa fie initiata organizarea unor actiuni cu caracter artistic sau sportiv care sa sarbatoreasca lupta bastinasilor impotriva cotropitorilor (exclusiv rusii, indeosebi nemtii) si care sa popularizeze lupta pentru socialism.

37. Pe plan local este interzisa aparitia unor opere despre acei bastinasi care, inainte de revolutie si in perioada celui de-al doilea razboi mondial, au trait la noi (in URSS, n.n.) sau au luptat alaturi de noi in timpul razboiului.

38. Daca se constituie o organizatie care ar sprijini alianta cu noi, dar totodata ar starui asupra controlului activitatii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornita impotriva ei o campanie de acuzare a nationalismului si sovinismului. Aceasta trebuie facuta in felul urmator: profanarea monumentelor ce ne apartin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care sa rezulte ponegrirea natiunii si culturii noastre si indoiala fata de intelesul contractelor incheiate cu noi. In munca de propaganda trebuie implicati si bastinasii, folosindu-ne de ura care exista impotriva acelor organizatii.

39. Se va da o atentie deosebita constructiei si reconstructiei drumurilor, podurilor, a cailor si retelelor de legatura, indiferent cat de indepartate sau inaccesibile ar fi, ca, in cazul in care este nevoie pe o interventie armata, locul rezistentei sau al concentrarii fortelor reactionare sa fie accesibil din toate partile.

40. Trebuia ca reprezentantii opozitiei politice sa fie inchisi. Se va incerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanti care se bucura de stima populatiei bastinase. Daca nu cedeaza, trebuie compromisi prin campanie de denigrare. Inainte ca ei sa se intipareasca in constiinta maselor, trebuie lichidati prin asa-numite „intamplari neprevazute”, sau inchisi sub acuzatia de crima de drept comun. Numai in cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi tinute sub acuzatia de „inalta tradare”.

41. Trebuie impiedicata cu orice pret reabilitarea celor condamnati in procese politice. Daca aceasta reabilitare devine inevitabila, se admite doar cu conditia ca acel caz sa fie considerat o greseala judecatoreasca. Condamnatul nu va fi judecat, ci doar gratiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecatii gresite nu vor fi convocati.

42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publica a acelor conducatori numiti de catre partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemultumirea angajatilor. In cazuri drastice se recheama din functie, fiind numiti in pozitii similare sau superioare. La sfarsit, trebuie pusi in functii de conducere si tinuti in evidenta drept cadre de rezerva pentru perioada schimbarilor ulterioare.

43. Se aduc la cunostinta publicului procesele acelor persoane cu pozitie de conducere (in primul rand din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt invinuite de atitudine impotriva poporului, socialismului, industrializarii. E o actiune ce atrage atentia maselor populare.

44. Se va cauta ca acei care lucreaza in diferite functii, indiferent cat de mici, sa fie schimbati si inlocuiti cu muncitori cu cea mai mica pregatire profesionala, necalificati
45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate sau in mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.

Publicat in Ziua
DOSARE ULTRASECRETEZIUA, 19 IAN 2008

Despre Insula Serpilor

Posted in politica with tags , , , , , , on Ianuarie 9, 2010 by neamtu

S-a vorbit foarte mult, in ultimul timp, devenind chiar tema de campanie electorala si argument forte in incercarile unor candidati de a-si maximiza sansele in cursa prezidentiala, despre  succesul obtinut de Romania la Curtea Internationala de Justitie de la Haga in disputa pe care o avea cu Ucraina privitoare la impartirea platformei continentale din Marea Neagra.

Elementul de baza al disputei, prezentat intr-o maniera foarte simpla,  il reprezenta pretentia Ucrainei de a capata  o suprafata mai mare din aceasta platforma  care, in interpretarea sa, trebuia sa includa si platforma  Insulei Serpilor, devenita teritoriu ucrainean in urma Tratatului politic de baza incheiat intre cele doua tari. Insula Serpilor, o stanca lipsita  de resurse proprii pentru intretinerea oricarei activitati umane, era prezentata de partea ucraineana drept un teritoriu locuit avand propria sa viata economica si sociala.

Putini oameni stiu sau isi mai amintesc de faptul  ca disputa asupra platformei continentale din jurul Insulei Serpilor si impartirea  zonei economice exclusive din Marea Neagra a fost o problema existenta timp indelungat in contenciosul relatiilor romano-sovietice, preluata de Ucraina, devenita stat independent si vecina a Romaniei dupa destramarea URSS.

In luna decembrie 1982, la Montego Bay in Jamaica, Romania, prin ambasadorul sau la Organizatia Natiunilor Unite din New York de la acea data, a semnat Conventia pentru Dreptul Marii, Conventie ce reglementeaza si principiile impartirii platformelor continentale si a zonelor economice maritime.

Pregatirea acestei Conventii a fost un proces complex, intins pe durata multor ani, si cunoscut sub numele de Conferinta ONU asupra Dreptului Marii.

Aceasta conferinta s-a incheiat in anul 1982 cu elaborarea textului Conventiei pentru Dreptul Marii.

Terminarea lucrarilor conferintei a fost marcata de un moment de suspans deoarece Romania prezentase  amendamente la textul conventiei menite sa clarifice unele ambiguitati care ar fi fost profitabile Uniunii Sovietice. Abia dupa ore de asteptare si negocieri asidue intre ministrul de externe roman,  Secretarul General al ONU si presedintele conferintei, singaporezul Kooh, s-a convenit adoptarea textului acceptandu-se, in mare parte, argumentele si pozitia tarii noastre.

Ca urmare a incheierii Conventiei privind Dreptul Marii, s-a creat cadrul juridic international de reglementare a disputelor interstatale asupra impartirii platformei continentale si a zonelor economice, iar statele parte la Conventie sunt tinute sa respecte si sa aplice prevederile acesteia.

Iata de ce se poate spune ca „succesul” de la Haga este de fapt un succes al diplomatiei romanesti si al capacitatii sale de previziune.

Judecatorii Curtii Internationale de Justitie, inalti fuctionari internationali cu o competenta profesionala si probitate in afara oricaror dubii, nu puteau decide altfel decat prevede textul si spiritul Conventiei. Reprezentantul Romaniei la procesul de la Haga nu a avut decat meritul ca a fost prezent la dezbaterile Curtii si a adus argumentefavorabile Romaniei  in spiritul Conventiei.  Nici el, nici un alt politician actual nu au vreun merit la obtinerea acestei sentinte. Meritul integral este al acelor inaintasi care au pus, prin intelepciune, clarviziune si cunoasterea interesului national, bazele acestui succes.

(F.V)

%d blogeri au apreciat asta: