Ciobanu Daniel # Colectiv

Familia, prietenii și toți cei care l-au cunoscut, apreciat și iubit pe Daniel Ciobanu, victimă a tragicului eveniment din seara zilei de 30.10.2015 din clubul “Colectiv”din București, exprimă calde mulțumiri și recunoștință celor care, prin ajutorul lor neprecupețit, au încercat să-l mențină în viață.
Sunt demne de apreciat abnegația și profesionalismul echipei de medici de la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, București (Dr. Cristian Nitescu, Dr. Andrei Musețeanu, Dr. Adrian Stanculea, Ana Maria Marian – Intermedicas, doamna doctor Roiu, Dr. Andreea Mite, care, fără odihnă, au asigurat, non stop, supravegherea și tratamentul pacientului.
Din păcate, organismul nu a putut surmonta agresiunea rănilor suferite și, după o luptă teribilă pentru supraviețuire, a cedat, în ciuda tuturor eforturilor depuse de medici.
Sincere mulțumiri și celor care i-au fost aproape fără sa îl cunoască.
Menționam în mod deosebit disponibilitatea de a ajuta a domnului George Becali care, într-un gest de profund și dezinteresat umanism, a oferit suma de 75.000 euro pentru transportul și tratamentul în Israel al lui Dan.
Mulțumirile se adresează și tuturor oamenilor de bine care, în limita posibilităților, au contribuit la crearea unui fond necesar acoperirii cheltuielilor medicale.
Profund respect și recunostință prietenilor apropiați care au acționat prompt și, încercând imposibilul, au facut demersuri disperate pentru a-i putea asigura lui Dan speranța de viață. (Cornel, Sabina, Gabi, Tavi, Alex, Andreea, Lucian, Viorel, Dana, Alina, Simona, Nenea Iancu, Andrei, Creata, Cristi, Dragos, Micha, Mihai, Mihai, Catalin Voineag, Silviu, Daniela Ciobanu, Anatol Ciobanu,Octavia, Cristi, Mihaela, Adrian Socol, Robert Constantin Ionescu, Darie si Petru Ciobanu, Cori. Daca am omis pe cineva ne cerem scuze.)
Soarta a dorit să fie altfel. Nu putem decât să ne supunem și să sperăm că s-a dus într-o lume mai bună.
Dumnezeu să îl aibă în paza!

ciobanu poza

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: