PE: Petiţiile jurnaliştilor români împotriva Strategiei Naţionale de Apărare au fost declarate admisibile

Comisia de Petiţii a Parlamentului European a declarat admisibile petiţiile împotriva introducerii în Strategia Naţională de Apărare (SNAp) a presei ca vulnerabilitate a statului român. Petiţiile semnate de un grup important de jurnalişti români şi de Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), împreună cu membrul său afiliat, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, vor fi astfel aduse în dezbaterea Parlamentului European, informează un comunicat de presă difuzat joi.
‘Faptul că cele două petiţii au fost declarate admisibile nu reprezintă decât o formalitate. Acest lucru, însă, nu minimizează importanţa unei asemenea decizii. Aşa cum liderii a trei din cele mai importante Grupuri politice din Parlamentul European au atras atenţia asupra încălcărilor grave ale drepturilor presei în urmă cu două săptămâni, Comisia de Petiţii nu va putea ajunge la o altă decizie’, a declarat eurodeputatul Victor Boştinaru, membru al Comisiei de Petiţii a Parlamentului European.
Astfel, Comisia de Petiţii va solicita Comisiei Europene şi Guvernului României elaborarea unui punct de vedere oficial în legătură cu subiectul petiţiei, care va fi apoi prezentat la momentul dezbaterii în plen a petiţiilor.
De asemenea, eurodeputatul Victor Boştinaru a adresat la începutul acestei săptămâni, în cadrul dezbaterii din Comisia de Petiţii a Parlamentului European, o întrebare Comisarului pentru Justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding, privind tentativa fie de a limita, fie de a controla politic libertatea presei în unele ţări membre ale Uniunii în general şi România în particular. Victor Boştinaru a reamintit Comisarului faptul că în SNAp a României, presa este catalogată ca o vulnerabilitate a statului român.

In răspunsul său, comisarul Viviane Reding s-a arătat alarmată (‘nervous’) şi îngrijorată de o astfel de catalogare, emisă de guvernul unui stat membru al Uniunii: ‘Nu voi putea niciodată să enunţ o frază ca aceea pe care aţi citat-o. Presa este liberă într-o democraţie liberă… Atunci când exagerează şi se întâmplă acest lucru câteodată, avem în toate statele membre o lege a presei, care protejează individul, pentru că în mod normal este o chestiune ce ţine de drepturile individului împotriva puterii presei. Dar a spune că presa este o ameninţare la siguranţa naţională, atunci această afirmaţie trebuie probată şi cred că aceste dovezi vor fi foarte dificil de obţinut. Pentru mine, ca un Comisar pe media de zece ani, cred că presa liberă reprezintă şansa pentru Europa noastră. Sunt mulţi jurnalişti care se află în dificultate, pentru că situaţia economică a presei scrise este foarte dificilă în acest moment şi împing jurnaliştii spre situaţia în care nu mai sunt atât de liberi precum ar putea fi. Această întrebare mă îngrijorează şi sunt în contact permanent cu editorii care au rol important în această chestiune precum şi cu organizaţiile de presă’.

Stirea a fost preluata de pe Agerpres

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: